POVESTE Cel mai inedit Hat-trick » Singurul jucător care a învins trei portari în același mecide , 2017-12-10 08:13:14

Noțiunea de hat-trick e cel mai popular folosită când un jucător a marcat de trei ori în același meci. Cei mai riguroși spun că adevăratul hat-trick e când un gol îl marchezi cu stângul, altul cu dreptul și pe altul cu capul. Încă nu s-a inventat o denumire pentru când un jucător înscrie trei goluri, toate în același meci, cu portari diferiți. Nu știu dacă se va mai întâmpla vreodată, dar dacă va fi cazul, mi s-ar părea potrivit să zic că a făcut să zicem că a făcut un Alvin.
Cu atât mai neobișnuit e că autorul acestei performanțe e un fundaș. Alvin Martin, 59 de ani, s-a născut în Liverpool, dar nu a jucat pentru nici una dintre cele două mari rivale ale orașului. Și-ar fi dorit el să joace pentru “caramele”, dar nu l-a mulțumit oferta lor. Așa că a plecat din orașul natal ca să dea probe la Londra, în 1974; a încercat prima dată la QPR, iar a doua zi la West Ham United, unde a și avut succes și l-au luat în curtea lor.
Citește și: Reporterii Myfootball.ro au fost pe Anfield unde un român le-a vorbit despre viața în Liverpool și despre celebrul Derby din Premier League» “Cred că sunt mai mulți localnici care țin cu Everton decât cu Liverpool”
Doi ani mai târziu, pe 18 martie 1976, când nu era încă major, a debutat în Premier League într-un meci împotriva lui Aston Villa. Între 1976 și 1996 a marcat 27 de goluri pentru “ciocănari”, dar trei dintre ele au făcut istorie. Pe 21 aprilie 1986, la victoria cu 8 la 1 împotriva lui Newcastle, Alvin Martin a marcat de trei ori în poarta a trei portari diferiți.
VIDEO:
Primul portar învins de fundașul lui West Ham a fost Martin Thomas, care apoi s-a accidentat și a fost înlocuit de mijlocașul Chris Hedworth, învins și el de Alvin Martin. Hedworth s-a lovit afectându-și clavicula și nu a mai fost apt să apere și a făcut schimb cu atacantul Peter Beardsley, acesta fiind ultimul portar învins de Alvin Martin din penalty.
Alvin Martin a povestit că publicul a fost cel care l-a împins să stabilească recordul. “A fost un moment special. Am realizat efectul momentului mult mai târziu. Nici nu am realizat atunci că am marcat în poarta a doi portari diferiți. Nu am știut asta până când publicul nu a început să-mi strige numele când am primit penalty când scorul era 7 la 1, deci erau conștienți că am marcat un hat-trick împotriva a trei portari diferiți”, a spus Alvin Martin într-un interviu pentru The Guardian.
Martin a strâns și 17 prezențe în echipa națională a Angliei cu care a participat la Campionatul Mondial din Mexic. Bobby Robson l-a scos însă din lot “sfertul” legendar împotriva Argentinei, când Maradona a marcat un gol cu mâna, dar și unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria jocului.
Alvin Martin nu a înscris nici un gol pentru echipa naționala a Angliei.
După ce a plecat de la West Ham în 1996, a mai jucat încă un an la modesta formație londoneză Leighton Orient, acum în Varanama National League, a 5-a divize engleză.
Acum comentează fotbal la radio și la TV. Nu cred că e prea rău să-ți aștepți așa zilele pensiei, dar nici cred că a avut și zile mai bune dacă ne luăm după pozițiile lui West Ham și Everton din Premier.